Internațional

Viktor Orban a aprobat venirea în Ungaria a 10.000 de chinezi bogaţi, în timp ce respinge refugiaţii: “Este vorba de un sistem de succes”

O schemă pentru "garantarea dreptului la rezidenţă" lansată în anul 2013 a atras în Ungaria mii de oameni de afaceri chinezi care vor să se bucure de aerul mai curat, de oportunităţi educaţionale şi de ritmul de viaţă mai relaxat din Europa.

"Este vorba de un sistem de succes, întrucât aduce bani în Ungaria, niciun cent nu iese din Ungaria", a declarat Viktor Orban în Parlament, răspunzând la întrebări ale deputaţilor din opoziţie.

Yan Ding, care a venit la Budapesta cu soţia şi fiica în aprilie 2015, este reprezentativ pentru cei aproape 10.000 de chinezi care s-au mutat în Ungaria prin acest sistem. După ce a vândut proprietăţi moştenite de la părinţi, Ding, născut în Beijing, a achiziţionat garanţii în valoare de 300.000 de euro care permit familiei lui să locuiască în Ungaria cel puţin cinci ani.

"Am venit aici nu neapărat pentru mine, ci pentru educaţia fiicei mele, pentru viitorul ei" într-un stat membru al Uniunii Europene, a declarat cetăţeanul chinez.

"În China, economia se dezvoltă rapid, dar poluarea este intensă, iar oraşele se extind atât de repede încât copiii nu vor primi educaţia pe care ne-am dori-o", argumentează el. În Ungaria, în clase sunt în medie 25 de elevi, el afirmând că sunt mult mai puţini decât în China.

Participanţii la schema ungară de acordare a dreptului de rezidenţă trebuie să plătească garanţia de 300.000 de euro şi 50.000 de euro agenţiei care procesează aplicaţia. După cinci ani, recuperează cei 300.000 de euro şi menţin dreptul de locui în Ungaria.

Sisteme asemănătoare sunt implementate în alte ţări ale Uniunii Europene. În Ungaria, cei mai mulţi dintre imigranţii bogaţi care au primit drept de rezidenţă sunt cetăţeni chinezi.

Guvernul Viktor Orban se opune vehement venirii imigranţilor extracomunitari în Uniunea Europeană, argumentând că persoanele din Orientul Mijlociu şi Africa prezintă riscuri de securitate. Orban vrea să modifice Constituţia Ungariei pentru a nu permite acceptarea refugiaţilor distribuiţi prin sistemul cotelor impus de Uniunea Europeană. Referendumul organizat de Ungaria pe această temă a respins schema UE de relocare a refugiaţilor, dar nu a fost validat din cauza prezenţei slabe la vot. 

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *