Sănătate

VIRUSUL ZIKA Canada: Un vaccin anti-Zika va fi testat pentru prima oară pe oameni

Este vorba de „primul studiu clinic al unui vaccin împotriva Zika”, a subliniat universitatea din Quebec. În prezent nu există niciun tratament împotriva Zika, iar testele pentru a stăvili acest virus nu au fost realizate decât pe șoareci.

Directoarea de cercetări Sylvie Trottier și echipa sa "vor începe în următoarele zile un vast studiu clinic pentru a testa un nou vaccin împotriva virusului Zika", a precizat într-un comunicat Centrul de cercetare și infecțiologie de la Universitatea Laval (CRI). În afară de această universitate, alte două centre de cercetări americane din Miami (Florida) și Pennsylvania vor participa la acest studiu clinic.

„Suntem prima echipă din lume care a trecut toate etapele regulamentare și care obține autorizația Agenției americane a medicamentelor (FDA) și a Ministerului canadian al Sănătății pentru dezvoltarea acestui vaccin”, a dezvăluit Gary Kobinger, directorul CRI.

Peste zece grupuri farmaceutice, precum cel francez Sanofi Pasteur sau indian Bharat Biotech, lucrează la un vaccin anti-Zika, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

OMS se așteaptă la o propagare „explozivă” a Zika în America de Sud și de Nord, cu 3 și 4 milioane de cazuri anul acesta. În Brazilia au fost deja înregistrate în cursul anului 1,5 milioane de cazuri. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *