- E o nebunie curată să crezi că vlahii au ajuns până în vârful Munţilor Alpi. Dar pe urmă găseşti pe hartă "Vârful Rodica", "Velika Planina" şi mergi acolo să vezi dacă este adevărat. Şi este! Primii locuitori ai Alpilor au fost vlahi. Aşa cum afirmă şi arheologii sloveni, cum se poate vedea în muzee şi cum spun legendele vechi. Urmele păstorilor vlahi sunt neşterse. Timpul n-are putere asupra lor -
Pornesc spre Velika Planina, cea mai mare şi mai veche aşezare a ciobanilor din Slovenia. Singura. Oamenii sunt încă acolo, la peste 1600 de metri înălţime, tot mai puţini, tot mai rupţi de obiceiurile de odinioară. Anii au trecut, vremurile s-au schimbat, ei şi aşezarea lor din munţi au rămas o ciudăţenie pe care o poţi vizita ca pe un uriaş muzeu în aer liber. "Vizitează Velika Planina", spun pliantele turistice. În felul acesta vei ajuta păstorii să-şi ducă tradiţia mai departe. Am ajuns în Kamnik, o mică localitate de la poalele Alpilor. Un vârf stâncos, uriaş şi sălbatic străjuieşte cerul întunecat de ploaie. O poartă ferecată, ameninţătoare, dincolo de care nu te mai aşteaptă decât negura şi frigul. Aproape te îndoieşti că mai departe de sălbăticia asta, lumea ar putea să existe. Nu e nicio cale să ajungi în vârf, decât o telecabină care pluteşte deasupra hăului, fără niciun stâlp de susţinere. Asta e, îţi spui, ai ajuns până aici, trebuie să mergi înainte, fie ce-o fi. Aproape nu-ţi vine a crede că dincolo de abruptul împădurit şi stâncos, există un loc pe care oamenii îl numesc "acasă".
Oricine ar fi oamenii ăştia, îţi spui, ei sunt oamenii tăi. Trebuie să fie altfel decât ceilalţi - nesupuşi, liberi, neînfricaţi, dacă au ajuns să-şi găsească locul pe vârfuri de munţi. Nu există şosea până la Velika Planina. Doar vechile drumuri ale păstorilor, nivelate şi lărgite între timp, pentru căruţe sau maşini de teren. Doar telecabina asta a pătruns cu adevărat în inima veche a locului. Dar poate că e mai bine aşa, acum sunt şi eu aici, înăuntru, plutind deasupra unui hău uriaş, într-o cutie mică, cu ferestrele aburite de nori. Stânca aceea sălbatică a fost îmblânzită, sunt acum în vârful ei, aştept să se deschidă poarta asta întunecată, să pot vedea dacă, dincolo de ea, lumea mai există. O fiinţă ciudată de abur mă adulmecă, mă atinge, mi se lipeşte de piele. E frig, e ceaţă, cobor bucuros din cutia care a plutit peste prăpastie, când, brusc, îmi dau seama că încă nu am ajuns. E doar o poartă, o primă poartă pe care am trecut-o în lungul drum către ciobani. Trebuie să plutesc mai departe. Urc într-un telescaun şi duhul acela mă învăluie din nou, devine una cu mine, dar deja nu mă mai tem, am trecut abruptul, am trecut de timp, voi ajunge la oameni. Muntele se domoleşte, pantele se îmblânzesc, ceaţa se ridică, atât cât să văd păşuni şi un petec mărunt de soare. E de ajuns. Există viaţă după negura de nepătruns, mă îndrept către ea, ca spre un loc vrăjit.
Stau de vorbă cu Robert Gradisekovih, unul dintre puţinii păstori care vorbeşte şi o altă limbă decât slovena. A înţeles că trebuie să se ajute de turişti, dacă vrea să rămână în locul ăsta atât de îndepărtat de forfotă şi civilizaţie, locul moşilor şi strămoşilor lui. Aşa că din stâna sa a făcut un popas în care poţi mânca turte de hrişcă, lapte acru, mămăligă şi brânză. Vacile lui sunt răsfirate pe păşune, mi le arată cu mâna în zare, zâmbeşte. E îmbrăcat ca la oraş, părul blond a început să-i încărunţească, arată mai mult ca o gazdă primitoare decât ca un cioban adevărat din vârf de munte. "E ceea ce facem cu toţii ca să supravieţuim. Munca noastră nu mai este preţuită cu adevărat. Am renunţat şi la oi din cauza asta. Suntem tot mai puţini. Doar trei oameni se mai încumetă să rămână aici, sus, pe timp de iarnă. Dacă n-ar opri turiştii la noi, am fi obligaţi să plecăm de tot. Iar asta nu s-a întâmplat niciodată. Nici măcar când a trecut peste noi urgia războiului. Şi n-o să se întâmple nici acum. Vom rămâne. Cumva, tot vom rămâne aici".
Ce-mi povesteşte Robert îmi alungă puţin imaginea idilică pe care mi-o făcusem când am păşit în Velika Planina. Prezentul a pătruns aici. Cu furie. Iar ceea ce văd nu mai e tocmai ceea ce a fost. În al doilea război mondial, Velika Planina a fost un loc-cheie pentru partizanii anti-nazişti. Ciobanii de aici, pe atunci oieri, n-au vrut sub niciun chip să se supună şi au organizat o rezistenţă armată. Ştiau cărările ascunse ce străjuiau valea, puteau ataca fără să fie văzuţi. Dar vitejia lor a atras represalii. Un comando german a descins la Velika Planina şi a incendiat aproape toată aşezarea. Cenuşa uitării s-a aşezat peste locul lui Dumnezeu. După război, ciobanii s-au întors acasă. Au luat-o de la capăt şi au trebuit să reconstruiască tot ce fusese pârjolit. Stâne, ţarcuri, hambare, biserica. Şi au făcut-o. Dar la oi au trebuit să renunţe. Iernile, lipsa banilor şi comunismul au fost adversari prea puternici. Uşor, din anii '60, odată cu telecabina şi turiştii, lucrurile s-au mai aşezat pentru comunitatea de păstori. Doar că n-au mai fost singuri, au trebuit să-şi împartă frumuseţea şi liniştea cu turiştii curioşi veniţi din vale. Au învăţat să zâmbească amabil. Cum îmi zâmbeşte Robert Gradisekovih acum.
Abia acum Robert şi-a adus privirea înapoi, îmi cercetează ochii şi zâmbeşte din nou. "De ce să vă mint, şi acum, când ninge, dau fuga la biserică să mă închin". Omul ăsta a crescut într-un sat în care oamenii-lup erau o ameninţare vie. Un sat în care cei bătrâni încă mai vorbeau de strămoşii uriaşi. Cei care i-au învăţat tot ce este pe lume şi cum se face brânza. Sunt curios dacă Robert a auzit despre vlahi. "Poate vreţi să spuneţi Vlaka", răspunde. "Cum să nu!? E un deal sfânt al ciobanilor. De acolo au venit uriaşii". Zâmbesc şi eu din tot sufletul. Aici, sus, la mai bine de 1600 de metri, uriaşii au coborât de pe culmea Vlaka, i-au învăţat rosturile pe ciobani, iar ciobanii au rămas - ultimii oameni care să aducă mărturie despre nişte timpuri vrăjite. Istoria este veche şi vie, o simt sub paşii mei, simt că trebuie să-l îmbrăţişez pe omul din faţa mea şi o fac. Robert e stânjenit, îmi spune că turiştii nu fac lucruri de felul ăsta. Îi spun şi eu că nu sunt chiar un turist; să se gândească la mine ca la un frate. "Aşa voi face", zice. Îi mulţumesc şi-mi iau rămas bun. Ştiu că trebuie să mă închin în faţa bisericuţei de lemn Maica Noastră a Zăpezilor, ştiu că trebuie să caut mai departe ce va să însemne taina cuvintelor pasjeglavci şi ajdovoski.
Casele din Velika Planina seamănă izbitor cu stânele noastre izolate. 63 de colibe de lemn fără ferestre, cu vetre în care focul arde mocnit, cu staul pentru vite. Mi se spune că există un mic muzeu al păstorilor, undeva, într-o stână micuţă şi veche, una dintre puţinele care a scăpat de incendiul nazist. Că acolo voi găsi pe cineva ca să-mi descifreze semnificaţia unor cuvinte.
"Pentru uriaşi", spune Julija Jurak, "trebuie să mergeţi mai departe. Slovenia e plină de toponime vechi, de dinaintea slavilor, care păstrează cuvântul ajd, care înseamnă "uriaş". Ajdna, de exemplu, e locul celei mai importante descoperiri arheologice din Slovenia. O aşezare de demult, tocmai în vârful unei stânci. Locul unde s-au refugiat băştinaşii din calea năvălirii slavilor. Toate descoperirile de acolo le găsiţi în muzeul de istorie din Kranj". Îi mulţumesc din suflet Julijei. O mai întreb doar cum îi numesc profesorii ei pe băştinaşii aceştia ce au stăpânit aceste locuri înainte de slavi. Îmi spune că nu sunt numiţi nicicum. "Indigeni şi atât. Populaţie romanizată, care vorbea latina vulgară. Atât". Atât, dar cât de-ajuns! Ştiu încotro trebuie să pornesc. Ştiu că trebuie, la nevoie, să scotocesc întreaga Slovenie ca să dau de urma oamenilor care au locuit pe Vârful Ajdna, cei care venerau Muntele Vlaka şi i-au învăţat pe păstorii din Velika Planina cum se cresc oile şi cum se face brânza. Se înserează aici, în colţul ăsta de rai, trebuie să mă grăbesc, să prind ultima cabină, repede, până nu se lasă noaptea, până nu apar oamenii-lup. Din lemn şi piatră au fost ridicate stânele de aici, în piatră voi afla adevărul.
Îmi iau rămas bun de la Jakob Smiljanic. Îmi iau rămas bun de la obiectele astea ascunse în spatele unor vitrine de sticlă. Descoperirile au fost făcute, cărţile au fost scrise, este alegerea profesorilor de istorie ce vor să spună studenţilor despre "indigenii" Sloveniei. Istoria este înscrisă în piatră. Ca să cobori în timp, trebuie să urci stâncile cele mai înalte. Pornesc spre Ajdna, locul strămoşilor noştri vlahi.
N-a fost simplu şi nu va fi simplu. Sunt mai bine de 1500 de ani de istorie, până în vremurile în care urmaşii triburilor dace, păstorii vlahi, stăpâneau în tihnă acest pământ. Drumul de maşină se sfârşeşte, începe cărarea prin pădure. Păşesc prin umbra care mi-a înghiţit umbra. Sunt singur, pe o cărare care se îndeseşte, plină de ierburi şi lăstăriş.
Merg spre un vârf aflat deasupra lumii. Merg acasă la nişte oameni din poveşti. Merg să mă închin la biserica lor uitată. Stânca ţâşneşte deasupra pădurii, un vârf abrupt, cu pini şi piatră. Mă agăţ de rădăcini, de colţuri de stâncă, urc. Aici, sus, au fost Vlahii. Lumea era a lor, de jur împrejur, cât vezi cu ochii: Râul Sava, culmile domoale ale dealurilor, aşezările din vale, Alpii, cerul. Am ajuns. Aici a fost biserica. Mă închin la altarul ei de piatră. Înăuntru e toată istoria, înăuntru se odihneşte copila unor uriaşi. A rămas aici, aşa cum spune povestea. Mă aplec spre pietre şi îi şoptesc: am învins!
|
S-au lipit cateva kilograme in plus de tine de sarbatori? Nu te impacienta; poti scapa de ele in doar doua saptamani, cu doar putina perseverenta si multa atentie.
( ) Citeşte tot articolulMersul pe jos are numeroase beneficii. Te ajută să slăbeşti, îţi protejează inima şi poate fi un excelent remediu pentru durerile articulare. Oamenii cred deseori că aceasta nu este o formă de mişcare, ci mai degrabă o modalitate de recreere, însă nu este complet...
( ) Citeşte tot articolulMarea Britanie vaccinează în medie 140 de persoane pe minut împotriva COVID-19, a declarat luni Nadhim Zahawi, ministrul responsabil cu campania de vaccinare, relatează Reuters. Pe locul al cincilea în lume după numărul de decese asociate COVID-19,...
( ) Citeşte tot articolulGrigore Vieru, poetul poporului român, care a luptat pentru Mișcarea de Eliberare Națională a Basarabia. Poetul ce a trezit poporul român la conștiința națională, la dragostea de patrie. După 12 ani de la moarte, el rămâne a fi un simbol pentru neamul românesc.
( ) Citeşte tot articolulRegele umorului din Moldova, Gheorghe Urschi, împlinește astăzi 73 de ani!
( ) Citeşte tot articolulPe parcursul zilei, în raioanele de nord vor fi -7..-10°C. În raioanele de centru se vor înregistra -6..-9°C la prânz. În raioanele de sud vor fi -5..-8°C. Maine 19 ianuarie, vor fi minime de minus 15 grade în nord și de minus 13 grade în...
( ) Citeşte tot articolul