Actualitate

Volker: Rusia refuză participarea la negocierile privind conflictul din Donbas

„Suntem mereu pentru întâlniri și discuții. Rusia nu arată niciun interes sau progres în această chestiune”, spune Volker, citat de Interfax-Ucraina.

Totodata, diplomatul american a recunoscut ineficiența acordurilor de la Minsk de rezolvare a situației din Donbas. Potrivit acestuia, acestea nu funcționează din cauza refuzului Moscovei de a le respecta. Nu a existat niciodată o încetare reala a focului, o retragere a armelor grele sau o cooperare pe această temă, a spus Volker.

Anterior, eșecul acordurilor de la Minsk a fost recunoscut și în cadrul ONU. Negociatorii „și-au pierdut dinamismul, iar principalele părți nu sunt în măsură sau nu doresc să încheie un acord”. Acest conflict „din inima Europei” nu este „adormit” sau ”înghețat”, ci continuă să facă victime, a declarat asistentul secretarului general al Națiunilor Unite, Miroslav Jenča.

Conflictul armat din Donbas continuă din 2014. Ucraina și Occidentul acuză Rusia de sprijin armat acodat separatiștilor. Kremlinul neagă aceste afirmații.

Alegerile președintelui Ucrainei vor avea loc pe 31 martie. Anterior, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că nu se așteaptă la schimbări pozitive din partea Kievului în ceea ce privește acordurile de la Minsk până la încheierea alegerilor din Ucraina.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *