Eveniment

Zece basarabeni pentru cultura română

Volumul cuprinde interviuri cu scriitorii Dumitru Crudu, Ştefan Baştovoi, Alexandru Vakulovski, Vasile Ernu, Pavel Păduraru, Mitoş Micleuşanu, Nicoleta Esinencu, pictorul Roman Tolici, istoricul Octavian Ţâcu, şi cu membrii formaţiei „Zdob şi Zdub” (+ chestionarul Tiuk! de la Biblioteca de Poezie). (…)

Sincer să fiu, majoritatea basarabenilor din lista asta din 2000 nu erau doar pariuri nici atunci, fiecare fiind cunoscut şi în România măcar, aşa că n-am prea riscat, în comparaţie cu lista scriitorilor români, care e(ra) mult mai mlăştinoasă, chiar dacă era vorba de promisiuni certe, totuşi. Crudu şi Baştovoi îşi scriseseră deja cărţile cele mai bune (Crudu a mai scris de atunci doar dramaturgie şi proză, dar el rămâne, înainte de toate, poet; iar Baştovoi a mai scris doar cărţi religioase), iar „Zdob şi Zdub” era o formaţie care cântase la cele mai mari festivaluri europene, împărţind scena cu trupe celebre, ca Red Hot Chili Peppers, Korn, Emir Kusturica & No Smoking Orchestra, Biohazard, Rollins Band, Rage Against The Machine, Soulfly, The Garbage, Fun Lovin’ Criminals ş.a. Mitoş Micleuşanu era în vârful carierei cu „Planeta Moldova“, dar urma să devină şi un foarte serios (în sensul că bun!) prozator; pe Ernu l-am cam ghicit, pentru că a explodat de-adevăratelea ceva mai târziu, în schimb în ce manieră, ceea ce s-a întâmplat şi cu Nicoleta Esinencu, acum jucată pe toate continentele, ca şi Dumitru Crudu, de altfel! Pictorul Roman Tolici e mai cunoscut în străinătate decât în Ro & Md, dar cine nu visează la aşa ceva? Octavian Ţâcu era unul dintre cei mai populari boxeri din R. Moldova, cu cele mai spectaculoase victorii la campionatele europene şi mondiale şi participant la Jocurile Olimpice, dar ascensiunea lui culturală era greu de bănuit; acum Ţâcu e unul din cei mai buni istorici basarabeni, publicând cărţi fundamentale şi lucrând ca profesor de istorie la ULIM, unde e şef de catedră. Poetul Pavel Păduraru a debutat între timp şi ca prozator, fiind publicat de Marin Mincu la „Pontica”, iar despre Alexandru Vakulovski ce să mai spun? – e frate-meu şi, apoi, nu prea are nevoie de prezentare, fiind foarte popular şi atunci, şi acum. Cred că este o carte care va stârni interesul atât în R. Moldova, cât şi în România – aşa ar trebui să fie.

Mihail Vakulovski

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *