Fotbal

„Zenit” s-a poticnit de zidul ialomiţean

Imediat după aflarea numelui adversarului din etapa a treia preliminară a turneului, cel mai bogat club din Europa de Est, Zenit, a anunţat „distrugerea” generală a adversarului provincial românesc. Intenţia ruşilor însă nu a avut sorţi de izbândă. Stabilirea formaţiei care va accede în play-off-ul Ligii Campionilor a fost amânată pentru o săptămână cu ocazia returului din Sankt Petersburg.

Aşa s-a întâmplat că elementul intrigant al meciului de pe Ghencea s-a axat nu în jurul ocaziilor de poartă, cam deficitare, ci pe eliminarea din minutul 36 a lui Răzvan Pădureţu, care şi-a lăsat echipa în inferioritate numerică. Acest cartonaş roşu, acordat de arbitrul portughez Bruno Paixao, de facto, a rupt meciul în două. Însuşi faptul eliminării este incontestabil. Jucătorul Unirii într-adevăr l-a lovit cu capul pe rusul Vladimir Bîstrov. Acesta din urmă a decis să-l impresioneze pe arbitru prin nişte trucuri artistice, încercând să exagereze gradul de duritate a adversarului. Gestul lui Bîstrov nu a fost admonestat însă de arbitru, ci de jurnaliştii ruşi, care au aruncat un val de critici asupra atacantului.
În ceea ce priveşte segmentul de meci de până la eliminare, antrenorul italian al oaspeţilor, Luciano Spalletti, s-a axat prioritar pe siguranţa defensivei, în defavoarea acţiunilor de la poarta adversă. Nimeni dintre mijlocaşii ruşilor – Igor Denisov, Konstantin Zîreanov şi Roman Şirokov – nu a fost observat prin careul de pedeapsă al ialomiţenilor, deşi ultimii doi primesc o deosebită satisfacţie de la acţiunile ofensive. S-ar părea că acest stil de joc ar fi o dovadă a respectului faţă de nivelul competiţiei, dar şi a adversarului de la Urziceni, care în ediţia anterioară a turneului a demonstrat capacitatea sa de luptă.

Zenit nu a tras foloase din superioritatea numerică. Probabil, ruşii ar fi avut ocazii de a marca, dacă meciul se juca, pe contre, cu ambele loturi complete. Dar aşa, „tricolorii” s-au cantonat în propria jumătate de teren şi fotbaliştii de pe Neva nu au mai avut şanse să ajungă la poarta lituanianului Arlauskis. Zenit nu a fost ajutată nici măcar de modificările de jucători care au salvat-o de numeroase ori în campionatul intern al Rusiei. Ce-i drept, jucătorii introduşi de antrenorul italian în teren au adus o anumită prospeţime în joc. Alessandro Rosina a încercat să obţină un penalti, dar s-a ales cu un cartonaş galben pentru simulare. Maxim Kanunnikov s-a remarcat în acţiunile aeriene, însă portarul Unirii a fost la înălţime în această partidă. Ultimele zece minute, Spalletti, contrar stilului de joc pe care-l promovează, a jucat în doi atacanţi. Foarte mult şi-a dorit tehnicianul Zenitului o victorie în seara zilei de marţi, dar nu a fost să fie.

Unirea poate profita de „căderea” psihologică a ruşilor

Meciurile de cupă, după cum se ştie, se deosebesc de cele din campionat în primul rând prin rigori mai înalte de pregătire moral-psihologică a echipei. Din acest punct de vedere, Zenit are multe restanţe şi acestea au devenit cunoscute chiar şi pentru vicecampioana României. Prezent în oraşul Rostov, la ultimul meci de campionat al echipei ruse, directorul sportiv al „Urzicenilor”, Narcis Răducan, a remarcat că Zenit este cea mai vulnerabilă anume sub aspect psihologic. „Presiunea sesizată în jocul echipei de pe Neva este, probabil, principalul nostru as din mânecă”, a specificat oficialul român în weekendul trecut.

Posibil că ruşii la Bucureşti nu au apăsat prea tare pe accelerator, luând în considerare faptul că meciul-retur va avea loc pe teren propriu. Însă este puţin probabil că fotbaliştii ialomiţeni vor ieşi timoraţi pe arena Petrovski. Să nu uităm că în ediţia trecută, în grupele Ligii Campionilor, Unirea i-a „distrus” în Scoţia pe cei de la Glazgow, cu un neverosimil 4-1. În formaţia lui Rony Levi sunt adunaţi câţiva jucători „copţi”, cu o medie de vârstă de 30 de ani, care-şi cunosc bine meseria pentru care sunt plătiţi, mai ales că, în comparaţie cu jucătorii Zenitului, marile performanţe din Champions League nu reprezintă pentru ei o obişnuinţă.

Despre setea de victorie a ialomiţenilor ne vorbesc şi gesturile din ultimele minute ale antrenorului Unirii. Prin cele două modificări din minutele 85 şi 89, el nu a fortificat apărarea, dar şi-a „aruncat” elevii în atac.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *